Astăzi, în rubrica #ComorilePlanetei: Descoperă lumea cu Europe Voyage, în ziua în care sunt aniversați cei 105 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri a românilor de la 1 decembrie 1918, gândurile ne poartă spre oraşul-cetate, în care s-a realizat acest măreţ act istoric, orașul Alba Iulia – Cetatea–simbol a Marii Uniri a românilor.
Adevărat centru spiritual şi cultural al românilor de pretutindeni, cu o istorie zbuciumată, care se pierde în negura vremurilor, Alba Iulia este unul din cele mai vechi și mai frumoase orașe din România.
Pe înălţimile din stânga Mureşului, în nord-estul oraşului – s-a descoperit o fostă cetate datând de la jumătatea mileniului I î.e.n, unde, mai târziu, o ramură a tracilor avea să pună, aici, bazele unei aşezări puternice – denimită Apoulon. Zona denumită acum „Apulum”, avea să cunoască o dezvoltare remarcabilă. Apulum devenise nu doar un mare şi important centru administrativ, militar, economic, ci şi o copie fidelă a vieţii romane din marile oraşe ale imperiului. A urmat o perioadă de pierdere a importanţei urbei, afluenţa poparelor barbare, pătrunderea creştinismului, apariţia, pe aceste meleaguri, a slavilor şi întemeierea unei aşezări cu un nume nou – „Bălgrad”, Fehervar (în maghiară) sau Weissenburg (în germană).
În secolul al XI-lea, Bălgradul era un centru politic al unei formaţiuni statale feudale, în care populaţia purta deja numele de români.
În anul 1177 este menţionată aici Episcopia romano – catolică a Transilvaniei, până în anul 1241, când invazia tătară a oprit pentru scurt timp dezvoltarea oraşului prin distrugeri importante.
Pe locul vechiului castru roman şi al fortificaţiilor romano-slave s-a construit o nouă cetate. În anul 1299, vechiul Bălgrad devine Alba Transilvană, fiind reşedinţa mai multor voievozi ai Transilvaniei.
În anul 1442, Iancu de Hunedoara pregăteşte, în cetatea Alba Iulia, atacul împotriva turcilor, care au invadat Transilvania, lupta ducându-se la Sântimbru. După moartea sa, în 1456, Iancu de Hunedoara este înmormântat în Alba Iulia, iar sarcofagul său se află în Catedrala Romano-Catolică din oraş.
Denumirea locului avea să preia diferite forme, „Alba lui Gelu” apoi „a lui Gyula – Iula”, Alba lui Iula şi, în fine Alba Iulia, mai târziu.
În perioada 1541 – 1690, Alba Iulia devine capitala principatului autonom al Transilvaniei, o perioadă în care oraşul cunoaşte o dezvoltare economică remarcabilă şi în care principii Transilvaniei înalță edificii importante, cum ar fi Palatul Princiar.
La 1 noiembrie 1599, aici are loc un eveniment memorabil, intrarea triumfală în oraş a lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) împreună cu oastea sa, după biruinţa de la Şelimbăr. Este momentul în care Alba Iulia avea să devină prima capitală a celor trei ţări unite, Mihai devenind „voievod şi domn a toată Țara Românească şi al Ardealului şi al Țării Moldovei”, punând bazele unui ideal imens, care a animat lupta generaţiilor care au urmat.
După moartea lui Mihai Viteazul, capitala principatului a fost distrusă şi devastată de armatele rivale ale lui Grigore Basta şi Moise Secuiul, iar ideea de a stăpâni toate trei principatele a intrat şi în ambiţia lui Bathory Gabriel, înscăunat la Alba Iulia, fiind ales principe al Transilvaniei, în anul 1613.
Principele aduce o nouă perioadă de înflorire a oraşului, fiind şi un mare amator de artă, construind aici un centru arhitectural, cultural şi spiritual de excepţie.
Între anii 1779 – 1785, în Alba Iulia, după ce a fost înabușita răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan, are loc execuția acestora: Crişan s-a sinucis, în închisoarea vechiului corp de gardă, spânzurându-se cu nojiţele de la opinci, iar lui Cloşca şi Horia le-au fost frânte oasele cu roata, începând cu picioarele. Ultimele cuvinte ale lui Horea au fost: „Mor pentru popor”.
Alba Iulia a devenit, astfel, simbol al luptei maselor populare pentru dreptate socială şi libertate.
După Primul Război Mondial şi prăbuşirea imperiului austro-ungar, forţele politice ale naţiunii române din Transilvania, sprijinite de întreaga suflare românească, au trecut la înfăptuirea idealului de veacuri, unirea Transilvaniei cu România, iar oraşului Alba Iulia i-a revenit marea şi nobila misiune de-a găzdui desfăşurarea acestui măreţ act din viaţa României moderne.
La 1 decembrie 1918, 1228 de delegaţii oficiali se înghesuiau în această clădire a cărei sala mare poarta azi numele de Sala Unirii, un cazinou militar pe atunci, iar pe platoul din spatele cetăţii – câmpul lui Horea – se aflau peste 100.000 de oameni din toate colţurile Transilvaniei, Banatului, Crișanei şi Maramureşului, cu flamuri şi inimile pline de un singur gând: „vrem unirea tuturor romanilor”.
La Muzeul Unităţii Naţionale, în clădirea unde s-a înfăptuit Unirea, se află, săpat în piatră, pe frontispiciul arcului de triumf de la intrare:
„În anul Domnului 1918, 1 decembrie, în acest loc s-a proclamat pentru totdeauna şi în mod irevocabil prin votul solemn şi unanim al poporului, unirea Transilvaniei cu întreaga Daco-România. Eternă fie aducerea aminte a acestui act măreţ„.
În anul 1922, la Alba Iulia se ridică Catedrala Reîntregirii Neamului unde, la 15 octombrie, are loc încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Pentru această istorie glorioasă al Cetăţii Alba Iulia, în fiecare an, la 1 Decembrie, se sărbătoreşte aici Ziua Naţională a României.
