Dragobetele – sărbătoarea dragostei

La cumpăna dintre anotimpuri, atunci când pământul începe să se încălzească, dar încă mai sunt petice de zăpadă, când ziua devine mai lungă și frigul mai domol, românii sărbătoresc iubirea. Așa au ales ei să întâmpine primăvara – cu iubire. Iar aceasta e povestea Dragobetelui.

Se spune că Dragobete era un tânăr focos și chipeș, care mergea prin sate și învăța mândrele și flăcăii tainele dragostei. Umblă vorba că acest tânăr ar fi fost chiar băiatul babei Dochia, cea cu nouă cojoace. În vechile legende se spune aşa: cea de-a 24 zi a lui Făurar era începutul anului agricol și, în ziua aceasta anume, Dragobete oficia nunta tuturor animalelor. Iar fetele și băieții îndrăgostiți se întâlneau şi ei tot pe 24 februarie pentru ca povestea lor de dragoste să țină tot anul, precum a necuvântătoarelor.

Sărbătoarea de Dragobete are semnificaţii profunde în mitologia românească. Ziua este dedicată dragostei, iar în trecut, tinerii se foloseau de acest prilej pentru a se logodi sau pentru a-şi declara iubirea.

Dragobetele a fost un zeu al dragostei în Panteonul românesc identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă şi cunoscut sub numele popular de Năvalnic. În legendele româneşti Năvalnicul este un fecior frumos, căzut din cer, care încurcă toate cărările fetelor frumoase şi nevestelor tinere. Se spune că el ar fi speriat-o şi pe Maica Domnului când a mers la 40 de zile după naştere cu Pruncul la moliftă. Pentru necuviinţa sa, ea l-a prefăcut, din fecior frumos ce era, în plantă de dragoste”, afirma cercetătorul Ion Ghinoiu, în Dicţionarul de mitologie românească. „Dragobetele este considerat a fi Cap de primăvară şi fiu al Babei Dochia. Asemuit cu un flăcău frumos şi iubăreţ, acesta umblă prin pădure şi sărută fetele.

Dragobete traditii 

In mod asemanator, Dragobetele era considerat drept ziua in care baietii si fetele isi marturiseau dragostea sau isi alegeau un partener , urmand astfel a fi obladuiti pe durata intregului an de catre miticul protector al iubirii. Dragobete era un nume purtat atat de catre popularul reprezentant al iubirii ( numit si “Logodnicul pasarilor” sau “Navalnicul”) , de flacaii arsi de focul launtric al iubirii , dar si de mugurii culesi din pomi de catre fete si purtati la ureche asemeni cercelusilor din cirese din luna mai.

“Dragobetele saruta fetele” sau “Goana din ziua de Dragobete” , un obicei specific catorva regiuni romanesti , debuta cu o adunare de dimineata a baietilor si fetelor imbracati in straie proaspete de sarbatoare intr-un loc aflat in afara satului . Acest loc putea fi o padure din vecinatatea satului, prilej cu care se culegeau cele dintai flori ale primaverii, ghioceii , tamaioasa , viorelele si brandusele.vDupa cateva ceasuri de glume , impunsaturi si snoave , se dadea startul “zburatoritului” , o cursa atletica si rituala a dragostei : fetele o luau la fuga catre casele lor , urmarite in goana de catre baieti ; cei care aveau iuteala si indemanarea de a-si ajunge din urma aleasa inimii , ii puteau pretinde acesteia o sarutare , semi-oficializand in acest fel legatura lor de dragoste sau angajandu-se intr-o logodna simbolica ( desigur , intr-o astfel de ocazie, unele fete nu se straduiau sa isi iuteasca prea tare pasul !). Acest obicei dat nastere celebrei strigaturi sau amenintari glumete “Dragobetele saruta fetele !”.

In unele zone romanesti, fetele mari obisnuiau sa stranga in aceasta zi din zapada ramasa inca netopita , numita “zapada zanelor”. Apa rezultata din acest omat, inzestrata cu calitati magice (zamislita fiind, se spune , din surasul zanelor) era folosita de-a lungul anului pentru spalatul fetei, avand proprietatea de conferi frumusete si atractivitate. Viorelele si tamaioasa erau florile culese in mod special de catre fete. Pastrate langa icoane , aceste flori puteau fi utilizate ulterior in farmece de dragoste. Dragobetele era ziua din an in care babele faceau vraji de dragoste pentru fete , acestea din urma obisnuind, totodata, sa isi confectioneze un martisor norocos dintr-un banut de argint. In noaptea de Dragobete , se zice ca daca fetele stiu sa rosteasca anumite cuvinte potrivite si isi aseaza busuioc sub perna , ele vor putea sa isi vada in vis viitorul sot. Numai in ziua de Dragobete sau a “capului de primavara” , feciorii puteau sa devina frati de cruce , ei obisnuind sa isi cresteze cu cutitul bratele , suprapunandu-si apoi taieturile.

Superstitii de Dragobete 

Nu se sacrifica animale sau pasari.

Nu se munceste la camp , nu se carpeste sau coase. Sub aparenta unui flacau aratos, Dragobetele pandea prin paduri , pentru a pedepsi fetele care indraznisera sa lucreze de ziua lui.

Daca o fata sau un baiat nu vede de Dragobete nici un reprezentant al celuilalt sex , va avea un an lipsit de dragoste.

Daca ploua de Dragobete , va fi o primavara frumoasa si timpurie.

Daca nu se tine intr-un anume an sarbatoarea de Dragobete , in anul acela dragostea nu va mai pogori asupra nici unui flacau sau unei fete.

Cine ia parte la sarbatoarea de Dragobete va fi ferit de boli tot anul.

De dragobete iese ursul din barlog , daca isi vede umbra inseamna ca va mai dura pana se va incalzi, asa ca se reintoarce in culcusul lui.

In ziua de Dragobete se face mare curatenie in casa , pentru a o pregati de rodnicia noului an agricol.

Daca auzi pupaza cantand in ziua de Dragobete, vei fi harnic tot anul.

Daca fata si baiatul care formeaza un cuplu nu se intalnesc si nu se saruta in aceasta zi , ei nu se vor mai iubi in anul ce urmeaza.